Schulordnung

Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal“                                                                                 Descarcă Regulamentul Intern

Nr. 714 din 7.09.2017

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

(REGULAMENT INTERN)

Dezbătut în Consiliul profesoral din 7.09.2017 şi aprobat în Consiliul de administraţie din 7.09.2017

Valabil pentru anul școlar 2017/2018

Întreaga activitate în şcoală va trebui să fie orientată spre îndeplinirea cerinţelor cuprinse în Articolul 4 din Legea Educaţiei Naţionale:

Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru:

a) împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii;

b) integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate;

c) ocuparea unui loc de muncă şi participarea la funcţionarea şi dezvoltarea unei economii durabile;

d) formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural;

e) educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

f) cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice şi a respectului pentru natură şi mediul înconjurător natural, social şi cultural.

 

Elevii, profesorii şi părinţii

 

Munca şi convieţuirea câtorva sute de persoane în spaţiul restrâns al şcolii nu sunt posibile decât într-o atmosferă de respect reciproc. Asigurarea acesteia implică respectarea strictă a unor reguli.

Prezentul regulament a fost întocmit de conducerea şcolii, dezbătut și avizat de Consiliul profesoral şi aprobat de Consiliul de administraţie. Documentul conţine doar reglementările suplimentare care nu sunt cuprinse în „Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar“ (ROFUÎP) și în Statutul Elevului, ce poate fi consultat în întregime la bibliotecă şi pe pagina web a Ministerului Educaţiei Naționale – MEN (www.edu.ro).

Regulamentul şcolii noastre, ce va putea fi consultat şi pe pagina web www.brukenthal.ro, împreună cu Titlul VII, Capitolele 1-3, din ROFUÎP și Statutul Elevului, vor fi discutate la începutul fiecărui an şcolar de către diriginţi în clasă, iar elevii vor semna pentru luare la cunoştinţă.

Membrii Consiliului de administraţie vor depune eforturi pentru ca toată baza materială a şcolii să poată fi folosită de elevi şi în folosul acestora. De asemenea, se vor strădui ca toate acţiunile tradiţionale complementare cursurilor şcolare să se desfăşoare în continuare. La solicitarea elevilor şi părinţilor sau prin iniţiativa cadrelor didactice, pot fi organizate şi alte activităţi complementare.

 

I. Exercitarea calităţii de elev

 

A. Comportamentul în şcoală

1. Opţiunea pentru Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” înseamnă implicit adoptarea unui comportament civilizat atât în şcoală, cât şi în afara acesteia. Prin sintagma „comportament civilizat” înţelegem:

– Respectul constant faţă de colegi, profesori şi personalul auxiliar al şcolii;

– Evitarea oricăror forme de violenţă şi agresivitate (atitudinală, verbală, fizică);

-Rezolvarea conflictelor sau situaţiilor problematice prin dialog şi în conformitate cu regulamentele şcolare (medierea dirigintelui sau a direcţiunii). Elevii şi părinţii acestora au dreptul la o discuţie într-un cadru adecvat (timp suficient, absenţa factorilor perturbatori) cu profesorul de specialitate, cu dirigintele sau directorii şcolii în decurs de o săptămână de la exprimarea dorinţei în acest sens;

– Evitarea distrugerii bunurilor şcolii sau a celor personale;

– Responsabilitatea în îndeplinirea sarcinilor şcolare asumate şi implicarea în rezolvarea unor probleme/dorinţe sau nevoi, legate de activitatea proprie sau cea a clasei;

– Adoptarea unei atitudini sincere şi oneste în orice situaţie, dar mai ales atunci când se produc incidente; falsa solidaritate se reduce, de fapt, la complicitate şi tăinuirea adevărului;

– O formă concretă de manifestare a respectului şi de înţelegere a valorilor promovate de către şcoala noastră o reprezintă situaţia în care orele de studiu, indiferent de conţinuturile predate sau de profesorul de la catedră, se desfăşoară într-o atmosferă calmă şi liniştită. Predarea tuturor materialelor solicitate (fişe de înscriere, proiecte, chestionare, etc.) se va face în mod obligatoriu cu respectarea termenului stabilit;

– Participarea regulată la activităţile şcolare extracurriculare (activ sau ca spectator) ca semn de apartenenţă la colectivitatea elevilor şcolii noastre;

– Deprinderea elevilor de a saluta toţi profesorii şi personalul nedidactic al şcolii („Bună dimineaţa / Bună ziua / Bună seara” respectiv „Guten Morgen / Guten Tag / Guten Abend”);

– Obişnuinţa elevilor de a se adresa politicos personalului didactic („Doamna profesoară / Domnule profesor” respectiv „Frau Professor / Herr Professor” sau Frau … numele de familie / Herr … numele de familie);

2. Elevii sunt obligaţi să păstreze curăţenia şcolii, începând cu locul din clasă.

2.1 Produsele oferite prin programul guvernamental vor fi consumate respectând normele de igienă şi curăţenie.

2.2 Se interzice fumatul, consumul de alcool şi consumul produselor alimentare din care rezultă resturi greu de îndepărtat (gumă de mestecat, seminţe, pufuleţi, floricele de porumb, chips-uri, etc.) în clădirile şcolii şi în curte. În situaţia în care elevii vor fi depistaţi consumând aceste produse, profesorii îi vor nota în caietul clasei, iar dirigintele va aplica sancţiunea corespunzătoare.

2.3 După ultima oră, reziduurile din bănci vor fi aruncate în coşul de gunoi. De asemenea, elevii de gimnaziu vor aşeza toate scaunele pe mese.

2.4 Dacă în sălile de clasă se va constata existenţa resturilor de gumă de mestecat, cei doi diriginţi vor organiza îndepărtarea acestora de către elevii vinovaţi.

2.5 Este interzis consumul de băuturi răcoritoare şi alimente în laboratoare, se interzice introducerea în sălile de curs a băuturilor în pahare de plastic.

3. Elevii sunt obligaţi să păstreze toate bunurile şcolii, să folosească întregul patrimoniu cu grijă deosebită. Toate incidentele vor fi semnalate de către cei vinovaţi diriginţilor.

3.1 Fixarea unor materiale cu bandă adezivă pe pereţi este strict interzisă. În cazul încălcării acestei prevederi, coordonatorul de proiect, respectiv dirigintele, răspunde de refacerea zugrăvelii.

3.2 În cazul stricăciunilor provocate din neatenţie sau reavoinţă, elevii vor suporta costurile reparaţiilor sau vor înlocui bunurile distruse. Dacă nu se cunosc vinovaţii, cheltuielile vor fi suportate de întreaga clasă.

3.3 Elevii vor folosi pianul din aulă doar cu aprobarea unui profesor în vederea pregătirii unei activităţi şcolare.

4. Elevilor le este interzis să utilizeze aparatura electronică (telefon mobil, i-pad, tabletă, căşti etc.) în timpul orelor de curs. Ei au obligația să o păstreze în geantă, setată într-un mod prin care nu pot deranja. În timpul lucrărilor scrise, profesorul poate cere depunerea telefoanelor pe catedră. În cazul utilizării aparaturii electronice, profesorii au obligaţia de a înştiinţa dirigintele pentru a demara aplicarea unei sancţiuni prevăzute în „Statutul Elevului“. În timpul orelor de curs, elevii vor asculta muzică numai în situaţii speciale, cu acordul explicit al profesorului.

Elevii au dreptul să folosească telefoanele mobile și orice altă aparatură electronică numai în timpul pauzelor, exceptând situațiile în care profesorul solicită utilizarea lor în timpul orelor de curs în scop didactic. Muzica se va asculta folosind doar căști.

5. Se interzice folosirea echipamentelor sportive mobile în curtea şi clădirea şcolii. Se interzice jocul cu mingea şi cu bulgări de zăpadă în curtea și în clădirea şcolii.

6. În perioada martie – noiembrie, elevii de la gimnaziu vor petrece pauza în mod obligatoriu în curtea şcolii, exceptând zilele cu precipitaţii sau vânt puternic. Elevii nu vor părăsi curtea şcolii. Partea accesibilă a curţii este delimitată de: clădirea şcolii, biserică, gardul înspre Piaţa Mare şi spaţiul verde.

7. Folosirea obiectelor ce reprezintă un potenţial pericol de incendiu (chibrituri, brichete, lumânări, petarde etc.) este interzisă la toate activităţile şcolare şi extraşcolare care se desfăşoară în clădirea și curtea şcolii şi la sala de sport.

8. Participarea la toate activităţile şcolare se va face într-o ţinută decentă. Folosirea machiajului nu este acceptată la elevele de gimnaziu.

9. În clasele a V-a ale Colegiului Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu se vor putea înscrie doar absolvenții clasei a 4-a de la următoarele unități școlare, datorită faptului că nu au clase gimnaziale cu predare în limba germană maternă:

a. Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna”, Sibiu

b. Școala Gimnazială Nr. 2, Sibiu

c. Școala Gimnazială Nr. 18, Sibiu

În cazul în care numărul elevilor înscriși depășește numărul de locuri, elevii vor susține un test scris de limbă germană.

 

B. Organizarea activităţii didactice

9. Elevii au obligaţia să frecventeze cursurile şi să participe la activităţile şcolare, culturale şi administrative după programul stabilit de şcoală, consultând zilnic afişierele de la intrarea în şcoală.

10. Accesul în şcoală al elevilor de gimnaziu cu domiciliul în Sibiu va fi permis doar cu 10 minute înaintea începerii orelor, pentru a nu deranja ciclul liceal. Elevii navetişti pot citi la bibliotecă sau în sala de studiu până la începerea cursurilor.

La ora 13.45, elevii de liceu vor părăsi sala de curs imediat după încheierea orei.

11. Părăsirea sălii de clasă din diferite motive subiective va fi consemnată de profesor în caietul clasei la rubrica ”Observații”.

12. Dacă după 15 minute de la începerea orei profesorul nu a intrat la clasă, responsabilul clasei va anunţa direcţiunea pentru a rezolva situaţia. Elevii vor sta liniştiţi în clasă pe tot parcursul orei, pentru a nu deranja cursurile altora.

13. Notarea elevilor se va realiza obiectiv şi transparent în concordanţă cu programele şcolare ale MEN, respectând şi următoarele criterii:

13.1 Nota 1 va fi acordată numai pentru fraudă sau va constitui punctul din oficiu pentru notarea elevilor claselor VIII şi XII după modelul subiectelor evaluărilor naţionale.

13.2 Nota 2 va fi acordată numai pentru:

– refuzul elevului de a răspunde în cazul evaluării orale;

– refuzul de a susţine / de a preda o lucrare scrisă;

– nerezolvarea niciunei cerinţe în cazul obiectelor unde toţi elevii clasei susţin examene naţionale, dacă baremul elaborat de profesor prevede 2 puncte din oficiu.

13.3 Pentru contribuţia adusă la desfăşurarea lecţiilor, profesorul poate acorda note (7, 8, 9 sau 10) o dată pe semestru, dacă elevii au fost informaţi la începutul acestuia în legătură cu această intenţie.

13.4 Indiferent de disciplina studiată, baremul de evaluare poate să includă 0,5-1 puncte din nota finală pentru competenţa lingvistică.

13.5 Profesorul poate acorda o notă pe semestru pentru portofolii sau proiecte realizate de elevi, după corectarea şi prezentarea acestora. Materialele predate de elevii de liceu vor fi redactate în mod obligatoriu la calculator folosind literele specifice fiecărei limbi (diacritice).

14. Profesorii vor verifica efectuarea temelor în mod regulat, cel puţin prin sondaj. Corectarea va fi realizată cel puţin o dată pe semestru pentru fiecare elev. La gimnaziu, se interzice transmiterea temelor exclusiv în variantă digitală.

15. Lucrările scrise (extemporale şi lucrări semestriale) care presupun cunoaşterea conţinuturilor din mai multe lecţii se susţin în mod obligatoriu conform planificării . Evaluările scrise din lecţia de zi nu vor fi planificate, dar se vor evita suprapunerile cu evaluările scrise sumative din aceeași zi. Elevii vor semnaliza, prin responsabilii claselor, suprapunerile.

Elevilor care au absentat de la lucrările scrise anunţate, indiferent de motive, li se poate cere susţinerea lucrării oricând, inclusiv prin convocare în afara orelor de curs, începând cu a treia zi de la revenirea la şcoală.

Pentru clasele V-VIII se vor avea în vedere următoarele aspecte:

15.1. Se pot scrie două lucrări semestriale pe săptămână, doar la clasa a VIII-a. Intervalele de timp între cele două lucrări semestriale este de minim două zile.

15.2. În săptămâna în care este planificată o (singură) lucrare semestrială, se poate planifica maxim un test. Intervalul de timp între cele două lucrări este de minimum două zile.

15.3. Într-o săptămână nu vor fi planificate mai mult de 3 teste. Intervalul de timp între două teste este de minim o zi.

15.4. Planificarea lucrărilor scrise se va afișa la avizierul clasei și al școlii.

16. Profesorii au obligaţia de a împiedica frauda în timpul susţinerii lucrărilor scrise (elaborarea a două subiecte distincte, supravegherea atentă) şi vor arăta elevilor toate lucrările scrise corectate. Părinţii pot consulta lucrările scrise în prezenţa profesorului, dacă lucrările au fost păstrate de acesta. La nivelul claselor V-VII, profesorii vor da elevilor posibilitatea de a arăta lucrările scrise părinţilor, elevii având obligaţia de a înapoia lucrările în decurs de o săptămână.

17. Începând cu ora 14:

– sălile 15, 24 vor fi încuiate;

– grupurile sanitare ale băieţilor vor fi descuiate doar în pauză. În timpul cursurilor, cheia se va găsi la elevul de serviciu;

– în timpul pauzelor, sălile de clasă vor fi încuiate, elevii ieşind în curtea şcolii.

18. Elevii sunt obligaţi să informeze imediat profesorii asupra incidentelor (altercaţii, accidente etc.) din timpul orelor, pauzelor şi al activităţilor extraşcolare.

19. La sfârşitul anului şcolar, elevii fruntaşi vor primi diplome şi premii din donaţii sau finanţate de Asociaţia „Colegiul Brukenthal”. Se vor acorda premiile I, II şi III elevilor cu cele mai mari medii din clasă, dacă acestea nu au valori mai mici de 9,00. Pentru următoarele 3 medii se vor acorda menţiuni (Art. 102, (5) al ROFUÎP).

20. Părinţii pot cere, verbal, diriginţilor învoirea copiilor pentru maxim o zi de curs pe semestru. La solicitarea scrisă a părintelui, directorul poate acorda, cu avizul dirigintelui, învoirea – din motive personale pentru maxim 5 zile de curs pe an școlar.

De asemenea, la solicitarea scrisă a părintelui, directorul poate acorda o singură dată pe an școlar, cu avizul dirigintelui, participarea elevului la o activitate de voluntariat a unor instituții (de învăţământ, cultură, sport etc.). În acest caz, acordul scris al direcţiunii se obține cu cel puţin 2 săptămâni înaintea înscrierii la acțiune. Modelul de cerere pentru învoire se regăsește la anexa 6 din prezentul Regulament de Organizare și Funcționare.

21. Anunţurile şi titlurile materialelor expuse pe holuri se vor formula în limba germană sau în limbile română şi germană.

22. Situaţia elevilor cu îmbolnăviri frecvente va fi discutată cu părinţii acestora şi conducerea şcolii. Diriginţii pot cere anunţarea telefonică a cazurilor de îmbolnăvire la secretariat sau telefonul personal.

23.1 Transferul elevilor se va realiza cu respectarea strictă a prevederilor ROFUÎP. Toate cererile de transfer vor fi depuse la secretariatul şcolii în intervalul de timp dintre ultima zi de cursuri a anului şcolar şi 6 iulie 2018.

23.2 Cererile de transfer ale elevilor în cadrul şcolii se analizează de către consiliul de administraţie numai în perioada 9-16 iulie 2018 pentru anul şcolar următor conform unei proceduri specifice şi se pot aproba în limita a 28 de elevi/clasă la gimnaziu şi 30 de elevi/clasă la liceu. În cazul schimbării profilului, este obligatorie promovarea examenelor de diferenţă.

23.3 Cererile de transfer ale elevilor de la alte şcoli vor fi însoţite în mod obligatoriu de copia carnetului de elev cuprinzând mediile semestriale din ultimul an şcolar şi vor fi analizate în consiliul de administraţie exclusiv în perioada 9-16 iulie 2018 pentru anul şcolar următor conform unei proceduri specifice, ţinând cont de: media de admitere (numai pentru clasa a X-a), media anuală a ultimei clase absolvite (minim 9,00 – condiţie eliminatorie), media la disciplina Limba şi literatura germană (minim 9,00 – condiţie eliminatorie) şi media la purtare (10 – condiţie eliminatorie). Solicitările se pot aproba în limita a 28 de elevi/clasă la gimnaziu şi 30 de elevi/clasă la liceu, după ce solicitările elevilor din cadrul şcolii au fost onorate. În cazul schimbării profilului, este obligatorie promovarea examenelor de diferenţă.

23.4 Pentru toţi elevii ciclului gimnazial, singura modalitate de admitere în clasa a IX-a este repartiţia, conform procedurilor MEN şi IŞJ Sibiu.

23.5 Elevii care au frecventat cursurile în străinătate pot fi înscrişi la clasele V-VII şi X-XII doar dacă provin de la gimnazii.

 

C. Abateri disciplinare

24. Profesorii nu au dreptul de a elimina elevii din clasă în timpul cursurilor.

25. Sancţiunile se vor aplica conform Art. 16, (4), a-f din Statutul Elevului. În toate cazurile, părinţii vor fi anunţaţi în scris.

26. La sfârşitul fiecărui semestru, profesorul diriginte consultă consiliul clasei pentru acordarea mediei la purtare, prin care sunt evaluate frecvenţa şi comportamentul elevului, respectarea de către acesta a reglementărilor adoptate de unitatea de învăţământ (Art.119.2 din ROFUÎP). Stabilirea notei la purtare în funcţie de absenţele nemotivate se va face în felul următor (Art. 27, (1) din Statutul Elevului): la fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru sau la 10 % din absenţe nejustificate din numărul total de ore pe semestru la o disciplină, nota va fi scăzută cu câte un punct.

27. Absenţele elevilor care pleacă de la şcoală în timpul programului sunt considerate în mod automat nemotivate, dacă elevul înainte de plecare n-a obţinut acordul dirigintelui (în absenţa acestuia, a unui director) şi al profesorilor care au anunţat lucrări scrise pentru ziua respectivă.

28. În cazul întârzierilor consemnate în catalog la o anumită disciplină, dirigintele va motiva două, iar a treia va fi marcată ca şi oră nemotivată.

29. Elevii care în timpul cursurilor sunt depistaţi în localuri vor fi sancţionaţi cu mustrare scrisă însoţită de scăderea notei la purtare cu un punct (chiar dacă prezintă scutire pentru ziua respectivă), întrucât aduc prejudicii grave imaginii şcolii.

30. Nu poate fi considerată minoră nicio abatere de la acest regulament, întrucât ar reflecta lipsa de voinţă sau incapacitatea de a respecta norme elementare de activitate comună. În cazul unor încălcări repetate ale Regulamentului de ordine interioară, a întârzierii predării cu mai mult de o săptămână a unor materiale solicitate, profesorii pot cere contactarea părinţilor prin intermediul telefonului mobil al elevilor.

31. Sancţiunile se aplică gradat, în funcţie de gravitatea faptelor, fără a acorda aceeaşi sancţiune de două ori într-un an şcolar.

32. În cazul agresiunilor fizice sau a actelor de instigare la violenţă va fi informată Poliţia de Proximitate. Abaterile din afara clădirii şcolii care au drept consecinţă daune materiale vor fi semnalate Poliţiei Comunitare.

În clasele în care se tăinuiesc fapte de

– agresiune verbală sau fizică;

– încălcare a regulilor de igienă;

– deteriorare a bunurilor şcolii;

sau se refuză să se numească elevii care au săvârşit abateri, profesorii au dreptul de a refuza organizarea unor activități extraşcolare pe o perioadă de 3 luni.

 

D. Activităţi extracurriculare

33. Oferta variată de activităţi extracurriculare a școlii se bazează pe convingerea colectivului didactic că cerinţele Art. 4 din Legea Educaţiei Naţionale (vezi pag. 1 din acest regulament) nu pot fi îndeplinite doar prin lecţii de înaltă ţinută, conform planurilor curriculare care se desfăşoară în clasă, laboratoare sau în sala de sport; activitățile extracurriculare aducând o contribuţie esenţială la dezvoltarea multilaterală a elevilor.

34. Elevii care acumulează absenţe în mai mult de 30% din zilele de curs nu vor participa la activităţile care se derulează în afara Sibiului în semestrul respectiv şi în următorul. Excepţiile bine întemeiate se aprobă de directori la solicitarea diriginţilor.

35. Excursiile se desfăşoară pe clase sau pe nivel de clase. În cazuri fondate, se pot organiza excursii cu participarea elevilor claselor V+VI, VI+VII, VII+VIII, IX+X, X+XI, XI+XII. Oferta şcolii (destinaţie, obiective, costul integral, număr minim de participanţi, data limită de înscriere şi valoarea acontului) va fi comunicată elevilor şi părinţilor (cel puţin comitetului de părinţi al clasei).

Înscrierea elevilor la activităţile internaţionale (proiecte de colaborare cu alte şcoli, schimburi de elevi, excursii de studii) se poate face numai dacă elevii şi părinţii acestora înţeleg şi acceptă:

– caracterul predominant educativ al acţiunilor;

– necesitatea deschiderii spre nou;

– responsabilitatea pentru un comportament exemplar;

– faptul că activităţile se desfăşoară prin munca suplimentară, neremunerată a cadrelor didactice;

– faptul că deciziile pot fi luate numai în interesul grupului şi nu individual;

– că respectarea programului, inclusiv a orelor de linişte, este obligatorie;

– necesitatea sprijinirii activităţii pentru care elevul se va înscrie, precum şi a Asociaţiei       „Colegiul Brukenthal”;

– condiţiile de transport şi cazare stabilite de conducătorul grupului cu acordul direcţiunii;

– necesitatea comunicării respectuoase cu elevul-partener, chiar dacă acesta are alte interese;

– că elevul va trebui să renunţe la programul obişnuit pe perioada derulării acţiunii;

– necesitatea efectuării unor munci casnice;

– că elevul va recupera materia şi, începând cu a treia zi de şcoală de la încheierea proiectului,

– va susţine toate lucrările scrise împreună cu clasa;

– necesitatea îndeplinirii exemplare a sarcinilor legate de proiect;

– prezentarea proiectului ori de câte ori elevul va fi solicitat;

– să se implice în activităţile şcolare şi după încheierea acţiunii;

– sancţionarea abaterilor conform regulamentelor şcolare, fiind posibilă şi excluderea de la activitate în timpul derulării acesteia.

36. Selecţia elevilor pentru participarea la activităţi extraşcolare (parteneriate, excursii, proiecte, tabere) şi pentru acordarea de burse (altele decât cele oferite de statul român) se va face în funcţie de nivelul de disciplină al clasei, de rezultatele la învăţătură, de comportament, de numărul absenţelor motivate şi nemotivate, precum şi în funcţie de participarea la olimpiade, la activităţile culturale, sportive şi obşteşti.

Pentru proiectele internaţionale, o observaţie individuală are ca efect eliminarea elevului de la activităţile pentru care se fac înscrieri în semestrul respectiv. Scăderea notei la purtare va fi urmată de excluderea elevilor pentru înscrierile ce se derulează în semestrul următor. Aceeaşi măsură va fi aplicată şi în situaţia retragerii fără motive întemeiate de la o acţiune la care elevul s-a înscris sau neanunţarea imediată a profesorului conducător în cazul apariţiei unor probleme serioase.

Elevii care au avut un comportament inadecvat în activităţi extraşcolare nu vor fi înscrişi timp de 2 semestre la activităţi cu acelaşi profil.

Participarea elevilor la proiecte internaţionale şi la activităţi care necesită reprogramarea unor ore de curs se aprobă doar dacă în sala de clasă nu sunt probleme (aspect, curăţenie, mobilier deteriorat etc.).

37. Activitățile extrașcolare organizate la nivel de școală (ex. concerte, balet, teatru, bazarul de Crăciun, carnaval, Maifest, Balul bobocilor) fac parte din tradiția școlii, iar elevii vor fi motivați să participe la cel puțin o activitate de acest gen pe parcursul unui an școlar.

În cazul în care aceste activități se desfășoară în timpul programului școlar, ele devin obligatorii pentru toți elevii. Absentarea se sancționează conform Statutului Elevului, art. 27.

38. Orice excursie neautorizată de conducerea şcolii este strict interzisă.

39. Comunicarea elev – profesor se va face în limba germană şi în afara orelor de curs, dacă acestea se desfăşoară în această limbă.

40. Invitaţiile formulate în numele şcolii vor fi distribuite doar după ce au fost vizate de un director.

 

E. Reguli privind folosirea încăperilor din mansardă şi a sălii video

41. Accesul elevilor în mansardă se face numai însoţit de către profesor. În timpul pauzelor, elevii vor părăsi spaţiul mansardei, petrecându-şi timpul liber în curtea şcolii sau pe holurile celorlalte nivele ale clădirii.

42. Laboratoarele de informatică vor fi utilizate numai pentru activitatea didactică asistată de calculator. Lecţiile de teorie la disciplina Informatică se vor desfăşura în clasă. Utilizarea calculatoarelor pentru scopuri nedidactice este interzisă.

43. Modificarea setărilor calculatoarelor, instalarea de soft nedidactic (jocuri etc.) şi mutarea componentelor calculatoarelor este strict interzisă. Accesul la datele stocate pe medii externe se face doar cu acordul profesorului.

44. Este strict interzis consumul de băuturi răcoritoare şi de alimente în mansardă şi în sala video.

45. La părăsirea laboratoarelor, elevii vor aranja scaunele sub mese. Elevii care sunt de serviciu în clasă, îl vor efectua în sălile din mansardă și în sala video.

46. Profesorii care desfăşoară activităţi instructiv-educative (cu excepția celor care au ore de laborator și de opțional) în laboratoarele de informatică îşi vor planifica şi consemna, în mod obligatoriu, activităţile în registrul din laborator. Ei au obligaţia de a verifica sălile în care și-au desfășurat activitățile educative şi holul mansardei la începutul şi la sfârşitul activității susținute. Constatările vor fi trecute în caietul destinat acestui scop. La plecare, profesorii vor verifica dacă geamurile sunt închise şi uşile încuiate.

47. Instalaţia de climatizare se va porni doar de informatician, Cosma Adrian.

48. Accesul persoanelor străine este strict interzis în mansardă (autorizarea accesului se face numai de către directori sau informatician).

 

F. Reguli privind folosirea sălii de sport

50. Sala de sport va fi utilizată numai pentru desfăşurarea lecţiilor la disciplina Educaţie fizică şi disciplinele opţionale din această arie curriculară. Orice excepţie va trebui să aibă acordul unui director. Activitatea se va desfăşura cu maxim 2 grupe (una de la Col. „Brukenthal” şi una de la Liceul de Artă). Situaţiile care contravin acestei reglementări vor fi raportate directorilor.

51. Accesul elevilor în sala de sport se face numai însoţit de către profesor.

52. Elevii vor participa la lecţii doar cu echipament sportiv adecvat, care nu se va folosi pentru deplasarea la sala de sport (în acest scop, pregătirea vestimentară pentru ora de sport se va face în vestiarele aferente). Până la începerea desfăşurării lecţiei, elevii vor sta pe bănci.

53. Se interzice lovirea mingii cu piciorul spre tavanul sau spre pereţii laterali ai sălii de sport.

54. În timpul orelor, consumarea apei și a băuturilor răcoritoare se permite doar în pauzele acordate de profesor, iar aceste băuturi vor fi depozitate într-un loc stabilit de profesor.

55. Nerespectarea regulilor de mai sus duce la interzicerea accesului în sala de sport a clasei respective pentru 4 săptămâni. Răspunderea revine profesorului.

58. Vestiarele şi grupurile sanitare se vor încuia în timpul desfăşurării activităţilor sportive.

56. Elevii scutiţi medical pe un semestru sau pe tot anul şcolar au obligaţia să prezinte profesorului de sport scutirile medicale în decurs de cel mult 1 lună de la începerea semestrului respectiv. Elevii scutiţi de efort fizic au obligaţia de a asista la orele de sport (art. 123 din ROFUÎP), schimbând încălţămintea în vestiare. Acestor elevi le este interzisă şederea în timpul desfăşurării orelor de sport în vestiare sau în sălile de clasă.

57. Elevii apți de efort fizic care nu aduc echipamentul sportiv vor fi sancționați la a 3-a abatere pe semestru.

58. Sistemul de iluminat destinat competiţiilor nu va fi folosit în timpul orelor de educaţie fizică. Răspund profesorii.

59. În sala de sport, accesul persoanelor străine este strict interzis (autorizarea accesului se face numai de către directori).

60. În timpul orei de educație fizică elevii vor depozita telefoanele mobile într-un loc stabilit de profesor.

 

G. Biblioteca

60. Cărţile vor fi împrumutate pe bază de semnătură pentru 2 săptămâni, cu posibilitatea prelungirii cu o săptămână. În cazul nerestituirii la termen, elevul nu va mai putea împrumuta cărţi timp de un semestru.

61. În cazul cărţilor deteriorate, distruse sau pierdute, elevul va preda o nouă ediţie a aceleiaşi cărţi.

62. Dacă elevii nu găsesc cartea dorită, vor nota titlul cărţii în registrul special.

 

H. Serviciul pe clasă

63. Va fi efectuat de 2 elevi timp de o săptămână, după o planificare semestrială ce se va afişa în sala de clasă.

64. Fiecare clasă va avea obligatoriu un caiet al clasei, completat până la sfârșitul anului școlar, în care profesorul ultimei ore de curs va consemna constatările privind starea clasei:

– curăţenia

– ridicarea scaunelor (pentru clasele de gimnaziu)

65. Diriginţii au obligaţia de a verifica de două ori pe săptămână starea generală a clasei, precum şi observaţiile din caietul clasei luând măsurile necesare remedierii deficienţelor.

66. În fiecare zi, la începutul cursurilor, elevii de serviciu au obligaţia de a verifica starea mobilierului şcolar. În cazul în care se constată existenţa unor scaune rupte sau bănci murdare, elevii de serviciu trebuie să informeze prompt (în maxim o oră) dirigintele, femeile de serviciu sau portarul despre această situaţie. În cazul nerespectării acestui termen, responsabilitatea pentru repararea mobilierului şcolar revine clasei respective.

67. Elevii de serviciu vor asigura necesarul de cretă, vor şterge tabla după fiecare oră şi vor aerisi clasa. La clasele V-VIII, profesorul se va asigura de îndeplinirea acestor sarcini înainte de a încuia sala de curs.

68. În cazul desfăşurării orelor în alte spaţii decât sala de clasă, elevii de serviciu vor încuia uşa. Diriginţii şi direcţiunea nu răspund de furturile din clasă datorate încălcării acestei prevederi. Se vor închide geamurile şi se va stinge lumina.

69. După ultima oră de curs în sala de clasă, elevii de serviciu vor:

– anunţa profesorul că este ultima oră;

– aştepta împreună cu acesta ieşirea colegilor;

– verifica curăţenia clasei;

– prezenta caietul clasei profesorului de la ultima oră de curs la semnat;

– goli coşul de gunoi şi găleata cu apă;

– stinge lumina, iar dacă sistemele de încălzire sunt în stare de funcţionare, se vor închide toate geamurile.

70. Neîndeplinirea sarcinilor se pedepseşte cu prelungirea perioadei de serviciu cu o săptămână sau cu sancţiune.

 

I. Secretariatul

71. Elevii şi toţi angajaţii şcolii vor respecta programul afişat.

72. Carnetele de elevi și legitimațile de elvi se vor elibera şi viza doar prin intermediul diriginţilor.

 

J. Sarcinile elevilor de serviciu la secretariat

73. Serviciul va fi efectuat de un elev din clasa a VII-a / IX-XI timp de o zi (obligatoriu între orele 8-14 / liceu și între orele 14-19 / gimnaziu), după o planificare semestrială ce se va afişa. Schimbările se fac numai în caz de boală, de teză sau alte lucrări scrise planificate, cu acordul dirigintelui sau al profesorului de serviciu. Elevul are misiunea să rezolve, cu promptitudine şi personal, serviciile pentru care sunt solicitați.

74. Elevul este obligat să nu părăsească serviciul, decât dacă este solicitat de către directori, profesori sau secretariat.

75. În holul secretariat – cancelarie este permis accesul elevilor la secretariat conform programului afişat şi în cazurile când sunt solicitaţi de către directori sau cadre didactice. Elevul de serviciu are sarcina să nu permită accesul celorlalţi elevi, preluând mesajele acestora.

76. Elevii de serviciu răspund de distribuirea cretei.

 

K. Recomandări privind protecţia, igiena şi securitatea muncii

77. Elevii nu au voie să intervină la instalaţiile electrice din şcoală (prize, întrerupătoare, firide cu siguranţe fuzibile, becuri, tuburi de iluminat, aparate).

Elevii au obligaţia să anunţe la secretariatul şcolii, când constată apariţia unor defecţiuni la instalaţia electrică. Elevii vor avea un comportament prin care să evite orice accidentare sau deteriorarea bunurilor şcolii.

În laboratoare vor fi respectate regulile specifice.

Pe stradă se vor respecta regulile de circulaţie. O atenţie maximă se impune la traversarea părţii carosabile de către pietoni şi a schimbării direcţiei de mers a celor care se deplasează cu bicicleta sau motoreta. Elevii pietoni, bicicliştii şi cei care se deplasează cu motoreta nu vor purta căşti pentru a asculta muzică.

 

L. Reglementări privind accesul în şcoală

78. Asigurarea pazei unităţii de învăţământ

– paza clădirii şcolii şi a clădirii sălii de sport se realizează cu personal de pază specializat autorizat şi supraveghere video

– numărul de telefon al organelor de poliţie, la care personalul de pază, profesorul de serviciu, elevii sau conducerea pot suna în situaţia unor incidente violente, va fi afişat la loc vizibil

79. Asigurarea serviciului pe şcoală de către cadrele didactice

– serviciul pe şcoală este organizat permanent pe durata desfăşurării cursurilor

– va fi afişat un tabel cu programarea serviciului pe şcoală pe zile şi ore

80. Sarcinile profesorului de serviciu

80.1. Gimnaziu şi liceu

– Efectuarea serviciului conform planificării este obligatorie.

– Profesorii de serviciu vor supraveghea elevii în timpul pauzei (holuri, curte, grupuri sanitare, clase) asigurând adoptarea unui comportament civilizat.

80.2 Gimnaziu

– În perioada martie – noiembrie, profesorii de serviciu vor avea grijă ca elevii să petreacă pauza în curtea şcolii, exceptând zilele cu precipitaţii sau vânt puternic.

– După terminarea cursurilor, dulapul în care se află cataloagele se va încuia de un profesor, conform planificării din cancelarie.

– Profesorul de serviciu de la poarta de acces în curtea şcolii are îndatorirea de a nu lăsa niciun elev să părăsească curtea şcolii, fără aprobarea dirigintelui sau a direcţiunii şi va supraveghea elevii pe durata pauzei. Elevii care din motive obiective trebuie să părăsească curtea școlii vor solicita învoirea scrisă de la dirigintele clasei.

81. Accesul în unitatea de învăţământ

– accesul elevilor este permis numai pe baza semnului distinctiv sau a carnetului de elev;

– accesul persoanelor străine (părinţi, rude, vizitatori etc.) se face prin intrarea principală, care este prevăzută cu punct de control şi este permis numai după verificarea identităţii acestora de către agentul de pază şi după primirea unui ecuson pentru vizitatori. Persoanele menţionate mai sus vor fi înregistrate la punctul de control cu nume, prenume şi seria actului de identitate, scopul vizitei, precum data, ora intrării şi părăsirea incintei în registru pentru evidenţa vizitatorilor;

– vizitatorii au obligaţia de a purta ecusonul la vedere pe toată perioada rămânerii în unitate şi de a-l restitui la punctul de control în momentul părăsirii acesteia;

– vizitatorii vor fi îndrumaţi către locul de întâlnire cu personalul unităţii şi au obligaţia să respecte reglementările interne, să nu părăsească locul stabilit. Se interzice accesul vizitatorilor în alte spaţii decât cele stabilite, fără acordul conducerii. Nerespectarea acestor prevederi poate conduce la evacuarea persoanei respective de către organele abilitate şi/sau la interzicerea ulterioară a accesului acesteia în unitate.

– Accesul părinţilor/reprezentanţilor legali în incinta şcolii este permisă în următoarele cazuri:

a. la solicitarea diriginţilor/profesorilor clasei/conducerii;

b. la şedinţele cu părinţii;

c. pentru rezolvarea unor probleme referitoare la acte sau documente de studii sau alte situaţii şcolare care implică relaţia directă a acestora cu personalul secretariatului, al cabinetului medical sau al dirigintelui/conducerii;

d. la întâlnirile solicitate de părinţi, programate de comun acord cu profesorii conform programului de audienţe;

e. la diferite evenimente publice şi activităţi şcolare şi extracurriculare, organizate în cadrul şcolii la care sunt invitaţi să participe;

f. în cazul unor situaţii speciale (de ex. caz de boală, intrarea în posesia unor lucruri importante de acasă).

– Este interzis accesul în şcoală al persoanelor turbulente sau a celor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, a celor având comportament agresiv, precum şi a celor care au intenţia vădită de a deranja ordinea şi liniştea în instituţia de învăţământ.

– Se interzice intrarea vizitatorilor însoţiţi de câini sau care au asupra lor arme sau obiecte contondente, substanţe toxice, explozivo-pirotehnice, iritante, lacrimogene sau uşor inflamabile, publicaţii având caracter obscen sau instigator, precum şi stupefiante sau băuturi alcoolice.

 

 

Anexa 1

Balul bobocilor – preambul

„Balul bobocilor” constituie una dintre cele mai vechi tradiţii ale şcolii noastre. Începuturile sale datează din vremea în care liceul era destinat exclusiv băieţilor. Forma actuală a dobândit-o după transformarea instituţiei într-una mixtă, de băieţi şi de fete, în anul 1956. „Balul studenţesc”/ „Studentenball” a devenit astfel „Balul bobocilor”/ „Misswahl”. În noua formulă, manifestarea îndeplineşte în primul rând funcţia unui rit iniţiatic. Bobocii, elevii înscrişi în prima clasă a cursului liceal, fac parte din comunitatea şcolară „Brukenthal”, în urma parcurgerii unui ritual compus din mai multe probe, implicând curajul, prezenţa de spirit, inteligenţa, frumuseţea. Acest prim moment al balului culminează cu desemnarea „reginei” („Miss”) şi „regelui” („Mister”) noii generaţii. Întregul ceremonial iniţiatic este oficiat de elevi ai claselor terminale ale cursului liceal. Simbolistica integrării proaspeţilor liceeni în comunitatea şcolară face necesară constituirea unei echipe de oficianţi (organizatori, prezentatori), capabilă să reprezinte şi să transmită valorile acestei comunităţi. Odată încheiată ceremonia iniţiatică, „Balul bobocilor” intră în a doua sa etapă, cea a comuniunii în bucurie, a sărbătoririi şi consacrării noii formule comunitare. Această etapă îmbracă forma unei seri de dans. Deoarece întreaga desfăşurare a manifestării are puternice valenţe identitare, implicarea corpului profesoral, în primul rând prin diriginţii claselor terminale, constituie o garanţie a promovării tradiţiilor şi valorilor comunităţii şcolare „Brukenthal”, una dintre cele mai vechi comunităţi de acest tip, din Transilvania şi din România.

 

Anexa 2

Reguli privind organizarea balului bobocilor şi a carnavalului (liceu)

Elevii claselor a 12-a pot să organizeze balul bobocilor, iar cei din clasa a 11-a carnavalul, dacă sunt de acord cu următoarele reguli:

1. Activităţile fac parte integrantă din oferta educaţională a şcolii şi, ca atare, se supun regulilor Regulamentului de ordine interioară, regulilor morale şi sociale, care impun un comportament civilizat în orice situaţie.

2. Elevii pot folosi sala de sport gratuit sau pot organiza evenimentele în alte locaţii dacă se pot asigura condiţii de desfăşurare şi vizionare corespunzătoare (Vizibilitate! Spaţiu suficient pentru public!).

3. Comitetul de organizare va fi format din 3 elevi pe clasă, care vor fi confirmaţi prin vot de colegii lor în prezenţa diriginţilor. Colaborarea cu diriginţii în domeniul organizatoric este obligatorie. În privinţa derulării programului propriu-zis, elevilor li se oferă libertatea de creaţie şi decizie, păstrând limitele decenţei. Având în vedere impactul ce depăşeşte nivelul şcolii şi profilul specific, programul va fi prezentat în limba germană (50%) şi română (50%) de către elevi care primesc acceptul tuturor diriginţilor claselor organizatoare.

Comitetul de organizare va prezenţa directorului situaţia nominală a repartizării sarcinilor, care va cuprinde obligatoriu următoarele domenii:

a. Concepţia programului (ideea), derularea şi prezentarea acestuia în limbile germană şi română.

b. Tehnică (muzică, video etc.). Aparatura şcolii poate fi folosită exclusiv la repetiția finală și la evenimentele ce se desfăşoară în incinta şcolii, în prezenţa informaticianului, dar nu şi pentru pregătirea evenimentului.

c. Premii.

d. Invitaţii. Organizatorii vor invita, în mod obligatoriu, toţi profesorii (gimnaziu+liceu), precum şi angajaţii serviciilor secretariat, bibliotecă, contabilitate, informatică. Multiplicarea şi distribuirea invitaţiilor (obligatoriu în limba română şi germană) se va face doar după ce acestea au fost vizate de un director.

e. Finanţe. Participarea elevilor poate fi condiţionată de plata unei taxe (bilet de intrare), care va fi folosită pentru premii, chirii etc. Suma va fi stabilită cu acordul direcţiunii după prezentarea unui proiect de venituri şi cheltuieli. După o săptămână de la eveniment, organizatorii vor prezenta directorului un bilanţ de venituri şi cheltuieli (prezentarea facturilor şi chitanţelor în original este obligatorie). Eventualele sume necheltuite vor fi folosite pentru achiziţionarea de cărţi pentru biblioteca şcolii.

Nu se vor derula operaţiuni financiare prin contabilitatea şcolii sau prin Asociaţia „Colegiul Brukenthal”.

f. Asigurarea ordinii. Planificarea serviciului la poartă, aranjarea sălii de sport după eveniment (dacă are loc în clădirea şcolii).

4. Organizarea evenimentelor se va realiza în afara orelor de curs. Nu se acceptă învoirea elevilor sau motivarea absenţelor pentru organizatori sau participanţi.

5. În decurs de două săptămâni de la desfăşurarea evenimentului va avea loc o şedinţă de evaluare organizată de diriginţi, la care vor participa: diriginţii, comitetul de organizare, un director.

6. Nerespectarea acestor reguli va fi sancţionată conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

 

Anexa 3

Reguli privind organizarea carnavalului (gimnaziu)

Elevii claselor a VIII-a pot să organizeze carnavalul, dacă sunt de acord cu următoarele reguli:

1. Activităţile fac parte integrantă din oferta educaţională a şcolii şi, ca atare, se supun regulilor Regulamentului de ordine interioară, regulilor morale şi sociale, care impun un comportament civilizat în orice situaţie.

2. Elevii pot folosi sala de sport gratuit.

3. Comitetul de organizare va fi format din cinci elevi pe clasă, care vor fi aleşi prin vot de către colegii lor în prezenţa diriginţilor. Colaborarea cu diriginţii în domeniul organizatoric este obligatorie. În privinţa derulării programului propriu-zis, elevilor li se oferă libertatea de creaţie şi decizie, păstrând limitele decenţei.

Comitetul de organizare va prezenta directorului situaţia nominală a repartizării sarcinilor, care va cuprinde obligatoriu următoarele domenii:

a. Concepţia programului (ideea) şi derularea acestuia.

b. Tehnică (muzică, video, etc.). Serviciile de sonorizare vor fi asigurate de către un DJ.

c. Premii. Pentru fiecare nivel (clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a) se vor acorda trei premii (I, II şi III).

d. Informare. Organizatorii vor face un poster specific tematicii carnavalului, unde vor fi notate data şi locul unde va avea loc carnavalul. Organizatorii vor invita, în mod obligatoriu, toţi profesorii (gimnaziu+liceu), precum şi angajaţii serviciilor secretariat, bibliotecă, contabilitate, informatică.

e. Finanţe. Participarea elevilor poate fi condiţionată de plata unei taxe, care va fi folosită pentru premii, sonorizare etc. Suma va fi stabilită cu acordul direcţiunii, după prezentarea unui proiect de venituri şi cheltuieli. După o săptămână de la eveniment, organizatorii vor prezenta directorului un bilanţ de venituri şi cheltuieli (prezentarea facturilor şi chitanţelor în original este obligatorie). Eventualele sume necheltuite vor fi folosite pentru achiziţionarea de cărţi pentru biblioteca şcolii.

Nu se vor derula operaţiuni financiare prin contabilitatea şcolii sau prin Asociaţia „Colegiul Brukenthal”.

f. Juriul. Va fi format din 2-3 elevi din fiecare clasă organizatoare (clasa a VIII-a) împreună cu cel puţin un diriginte.

g. Asigurarea ordinii. Curăţarea încăperilor folosite după eveniment. Păstrarea curăţeniei în sălile de clasă.

4. Elevii pot participa la carnaval doar costumaţi.

5. Fiecare mască primeşte un număr.

6. Este interzisă părăsirea clădirii şcolii pe durata carnavalului.

7. Organizarea evenimentului se va realiza în afara orelor de curs. Nu se acceptă învoirea elevilor sau motivarea absenţelor pentru organizatori sau participanţi.

8.  Elevii, care nu pot participa la carnaval, trebuie să aducă de la părinţi un bilet de învoire.

9. Plecarea de la carnaval este permisă numai cu acordul scris al părinţilor, predat înainte de ziua activităţii.

10. Sunt interzise fumatul şi consumul de băuturi alcoolice.

11. Accesul la etajul al II-lea este interzis în timpul carnavalului.

 

Anexa 4

Recomandări în vederea aprofundării limbii germane (gimnaziu)

Pentru a veni în sprijinul părinţilor în ceea ce priveşte îmbunătăţirea competenţelor lingvistice ale elevilor ciclului gimnazial, sugerăm paşii menţionaţi mai jos:

  1. Întocmirea unui caiet de exerciţii suplimentare;
  2. Lecturarea a 8-10 pagini pe zi din romanele propuse de către profesorul de la clasă (lista lecturilor din anexa 5);
  3. Citirea, cu voce tare, a 1-2 pagini pe zi;
  4. Copierea a 3 pagini pe săptămână (scris de mână lizibil, nu pe calculator);
  5. Întocmirea rezumatelor/povestirilor cărţilor citite (1 pagină A4);
  6. Achiziţionarea unui dicţionar explicativ german-german

ex. Duden – Das große Wörterbuch der Deutschen Sprache (minim 250.000 de cuvinte);

7. Extragerea, din lectura curentă, a 20 de cuvinte necunoscute, pe lună, cu explicaţiile aferente;

8. Întocmirea unei liste de cuvinte necunoscute cu explicaţiile corespunzătoare în limba germană şi română la mijlocul caietului de exerciţii

ex. der Bub – der Junge, băiatul

      gehen – sich fortbewegen, a merge

substantivele se scriu cu articol hotărât, iar verbele la modul infinitiv;

9. Achiziţionarea unei culegeri de exerciţii cu soluţii

ex. Hering, Axel: em-Übungsgrammatik, Max Hueber Verlag;

Süß, Peter: Schulerfolg Deutsch Grammatik, Klett Verlag;

Schulgrammatik  Deutsch: Regeln, Übungen und Tests, Klett Verlag;

Perlmann-Balme, Michaela: Übungsgrammatik für die Mittelstufe, Hueber Verlag

10. Rezolvarea şi verificarea a 1-3 exerciţii pe săptămână;

11. Vizionarea filmelor în limba germană

ex. www.zdf.de/ZDFmediathek  – vizionare de filme documentare

www.nanoki.de – vizionare de filme pentru copii

12. Accesarea, pe internet, a posturilor de radio în limba germană

ex. www.meinkinderradio.at, www.kiraka.de, www.radio.de;

13. Utilizarea limbii germane în conversaţii cu colegii în 1-2 pauze pe săptămână;

14. Participarea la tabere internaţionale de vară în spaţiul lingvistic german

ex. informaţii se pot găsi pe pagina Institutului Goethe – www.goethe.de;

15. Scrierea unui e-mail în limba germană, adresat profesorului de limbă germană de la clasă (o dată pe lună).

 

Observaţii

  • Verificarea consecventă a elevilor de către părinţi duce la aprofundarea şi sedimentarea gradată a cunoştinţelor de limbă germană.
  • Este necesară menţinerea legăturii cu profesorul de limba germană de la clasă şi solicitarea unui feed-back periodic.

 

Anexa 5

Listă de lecturi obligatorii – gimnaziu

(Cărţile se găsesc la biblioteca şcolii şi pot fi achiziţionate la Librăria Erasmus)


Clasa a V-a

  1. H.-Ch.Andersen: Märchen (Die Prinzessin auf der Erbse, Des Kaisers neue Kleider, Das hässliche junge Entlein, Die Schneekönigin)
  2. Brüder Grimm: Märchen (Das tapfere Schneiderlein, König Drosselbart, Die sechs Schwäne, Die zertanzten Schuhe, Die goldene Gans, Jorinde und Joringel, Der gestiefelte Kater)
  3. Wilhelm Hauff: Märchen (Kalif Storch, Der kleine Muck)
  4. Karin Gündisch: In der Fremde, Im Land der Schokolade und Bananen
  5. Erich Kästner: Emil und die Detektive, Das doppelte Lottchen, Der 35. Mai
  6. Christine Nöstlinger: Die feuerrote Friedericke, Die Ilse ist weg
  7. Peter Härtling: Oma, Ben liebt Anna, Theo haut ab

 

Clasa a VI-a

  1. Die Nibelungensage – die Nacherzählung
  2. Roald Dahl: Sophiechen und der Riese, Mathilda, Charlie und die Schokoladenfrabrik
  3. Uwe Timm: Rennschwein Rudi Rüssel
  4. E. Blyton: Fünf Freunde
  5. Max von der Grün: Vorstadtkrokodile
  6. Christine Nöstlinger: Konrad – Ein Kind aus der Konservenbüchse
  7. Till Eulenspiegel
  8. Schildbürgergeschichten

 

Clasa a VII-a

  1. Karin Gündisch: Das Paradies liegt in Amerika
  2. Erich Kästner: Das fliegende Klassenzimmer
  3. Michael Ende: Die unendliche Geschichte, Momo, Jim Knopf und Lukas der Lokomotivenführer
  4. Scott O´Dell: Insel der blauen Delfine
  5. Miriam Pressler: Bitterschokolade
  6. Anselm Roth: Anabel und die verschwundenen Zillinge

 

Clasa a VIII-a

  1. Katrin Stehle: Nur ein Teil von mir
  2. Das Tagebuch der Anne Frank
  3. Otfried Preußler: Krabat
  4. Morton Rhue: Die Welle
  5. Cornelia Funke: Tintenherz
  6. Hans-Peter Richter: Damals war es Friedrich
  7. Heinz Weischer: Konrads neue Freunde
  8. Lothar Semper: Auf einer Harley Davidson möchte ich sterben

 

Anexa 6

Descarcă Anexa_6

Stimată doamnă director,

Subsemnatul(a) …………………………………………………………………………………… părinte al/a elevului/elevei ……………………………………………………………………………. înscris(ă) în clasa  …….. la Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu, an școlar ……………, vă rog să aprobați învoirea fiului meu / fiicei mele, în perioada   ……………………………………………………… din următorul motiv:

 

  1. personal (max. 5 zile):  ……………………………………………………………………
  2. participarea la activități de voluntariat la instituția ……………………….….. .

 

Data: ………………………..                                                                                 Semnătura părintelui:

 

Acord diriginte:
o    sunt de acord cu învoireao   nu sunt de acord cu învoireaNume și prenume în clar______________________________Semnătura______________________________
Aviz director:
o     sunt de acord cu învoireao       nu sunt de acord cu învoireaDirector prof. Monica HaySemnătura______________________________